Valuri după valuri de "refugiaţi" sosesc la graniţele Europei în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare nenorocită de secundă. Dobitocii din media cretinizată prezintă imagini patetice cu muieri şi plozi "în pragul disperării" care plâng şi se căinează la comandă fix în dreptul camerelor. Aceiaşi dobitoci ignoră cu bună ştiinţă uriaşa masă de bărbaţi la vârsta stagiului militar care împing femeile şi copii în faţă pentru a constitui scuturile umane cu care ne-au obişnuit "vitejii" Hamas şi celelalte lepre teroriste din zonă.

Asistăm la o manipulare emoţională de cea mai joasă speţă căreia mass-media europeană îi cade pradă cu bună ştiinţă aşa cum a făcut-o în Gaza, ori în Bosnia sau, culmea ridicolului, cu ocazia "masacrării" musulmanilor în Birmania.

Războiul cu pietre, dispozitive explozive improvizate, bărboşi cu basma la gură, muieri cernite hăulind de sub broboade, primitivism şi intoleranţă, se mută încet, încet pe străzile unei Europe divizate între nemţi farisei, francezi poltroni şi englezi gomoşi, toţi aceştia incapabili să reacţioneze în faţa unei forţe de invazie concertată ce acţionează cu o precizie şi eficienţă demne de debarcarea Aliaţilor în Normandia.

Nu cred că se mai poate face ceva, suntem deja condamnaţi, dracu' să ne ia că proşti mai suntem.

A, da, să nu uit: mustim de umanitate. Umanitate care în curând va începe să ni se scurgă prin găuri de schije şi orbite goale din care ochii au sărit odată cu suflul exploziei.

Renaşterea Califatului

La data când talibanii au declanşat teroarea în Afganistan, Massoud, care îndeplinea funcţia de Ministru al Apărării, a fost nevoit să reia calea insurgenţei, de data aceasta pentru a organiza rezistenţa împotriva despotismului taliban. Administraţia americană din acea vreme, condusă de Clinton - un preşedinte prea ocupat cu pătarea rochiţelor stagiarelor de la Casa Albă - a preferat să închidă ochii la situaţia din Afganistan şi astfel a permis întărirea poziţiilor deţinute de talibani şi Al-Qaeda. Massoud, deşi lipsit de resurse şi sprijin extern, a reuşit, bazându-se doar pe genialele sale tactici şi strategii şi pe luptătorii săi loiali şi devotaţi (10.000 de oameni foarte bine antrenaţi şi echipaţi), să devină catalizatorul unei armate în toată puterea cuvântului - Alianţa Nordului- capabilă să înfrunte cu succes forţele guvernului taliban.

Comandantul Ahmad Shah Massoud a fost o figură ieşită din comun, care ieşea net în evidenţă, în primul rând prin geniu militar şi curaj în bătaia gloanţelor. Islamist până în măduva oaselor dar şi posesorul unei intelect superior a ştiut întotdeauna să discearnă adevăratele înţelesuri ale preceptelor religiei căruia îi era devotat. Contrar multora dintre cei ce astăzi răspândesc ura pe post de texte sfinte Massoud era un soldat al islamului tolerant faţă de cutumele occidentale, un patriot devotat poporului afgan care punea siguranţa populaţiei civile mai presus de necesităţile operaţiunilor militare. A refuzat întotdeuna să se ascundă în spatele civililor nevinovaţi, aşa cum obişnuiesc astăzi islamiştii extremişti, ba chiar, în timpul războiului cu sovieticii, a organizat evacuarea a 30.000 de civili din valea Panjshir pentru a-i feri de bombardamente.

Dacă administraţia Clinton n-ar fi mers din greşeală în greşeală în Afganistan şi dacă i-ar fi acordat sprijinul meritat lui Massoud istoria contemporană ar fi fost cu totul alta, cu siguranţă Al-Qaeda şi Bin Laden n-ar fi ajuns să terorizeze o lume întreagă şi poate gemenii World Trade Center s-ar fi profilat încă pe cerul New-York-ului. N-a fost să fie.

Astăzi trupele NATO sunt nevoite să ducă lupte grele cu talibanii şi Al-Qaeda în timp ce încearcă să repare greşelile trecutului prin reorganizarea, extinderea şi echiparea unei armate afgane. Armata Afgană contemporană este moştenirea pe care Massoud, prin foştii săi locotenenţii săi care o conduc şi o instruiesc, a lăsat-o generaţiilor viitoare, 400.000 de oameni gata să lupte pentru aceleaşi idealuri ce l-au determinat pe Comandant să stea cu arma în mână vreme de 22 de ani.

Ahmad Shah Massoud a fost un taliban în 1979 dar numai în măsura în care purta bereta specifică talibanilor. În spirit şi acţiuni a fost un mujahedin care a onorat pe deplin adevăratul sens al acestei denumiri: un luptător pentru libertate şi dreptate.

Afganistan: Mujahedinii n-au fost talibani (I)

Ştirea care a făcut înconjurul lumii la sfârşitul săptămânii trecute mi-a adus aminte, printr-o stranie asociaţie de idei, de o figură emblematică pentru Afganistan, Comandantul Ahmed Shah Massoud, un musulman sunnit, născut la 2 Septembrie 1953, care a fost asasinat, din ordinul lui Bin Laden, pe 9 Septembrie 2001, cu doar două zile înainte de declanşarea atacului terorist asupra Statelor Unite. În Afganistan a fost decretat Erou Naţional iar nominalizarea sa la premiul Nobel pentru Pace din 2002 i-a consfinţit poziţia în plan internaţional. După mai bine de 20 de ani de lupte crâncene, cea mai importantă personalitate afgană a istoriei contemporane, şi-a dat obştescul sfârşit pe bancheta din spate a vehicului de teren cu care oamenii săi încercau să-i transporte trupul, sfârtecat de şrapnele, la un spital din Kazahstan.

Teoria unanim acceptată este că asasinarea lui Massoud a fost cauzată de teama lui Bin Laden că acesta, în urma atentatelor din 11 Septembrie 2001, va primi de la americani asistenţa militară care-i era necesară pentru a distruge Al-Qaeda şi pe talibani. Iar Leul din Panjshir, cum era supranumit Massoud, era singurul om capabil să ducă la bun sfârşit o asemenea campanie, fiind în stare să-l vâneze pe Bin Laden şi să-l răpună oriunde şi oricât de bine ar fi încercat acesta să se ascundă. Bin Laden însuşi obişnuia să le spună apropiaţilor, referindu-se la Massoud: "Victoria este imposibilă atâta timp cât omul ăsta e în viaţă".

În 1979, la declanşarea invaziei sovietice în Afganistan, Ahmed Shah Massoud, la acea vreme un tânăr arhitect de 26 de ani, lăsa totul baltă pentru a se alătura insurgenţei impotriva atacatorilor, devenind foarte rapid cel mai de seamă lider al rezistenţei afgane. Mujahedinii lui Massoud, concentraţi în zona văii Panjshir aveau să devină coşmarul armatei sovietice, 70% din pierderile celor mai de seamă unităţi ruseşti fiind atribuite acestora. Nu puţini sunt analiştii care susţin că lui Massoud i se datorează destrămarea comunismului sovietic şi căderea Zidului Berlinului întrucât acţiunile sale au demonstrat ceea ce lumea întreagă bănuia dar nu avea curajul să afirme răspicat: URSS era un colos cu picioare de lut. Când trupele sovietice au evacuat Kabulul în 1989, primele unităţi de mujahedini pătrunse în oraş au fost cele ale lui Massoud.

Musulman devotat şi naţionalist înfocat, aprig inamic al oricărei forme de dominaţie străină, inclusiv cea a Statelor Unite, Massoud ştia totuşi să fie echilibrat şi s-a străduit în permanenţă să colaboreze cu americanii, în scopul pacificării unui Afganistan devastat, în special după ce, în 1996, talibanii şi Al-Qaeda, sprijiniţi şi incitaţi de Pakistan, au răsturnat guvernul de coaliţie instaurat după plecarea ruşilor.

Afganistan: Mujahedinii n-au fost talibani (II)

Notă: Acest mini-serial, ce încearcă să desluşească misterele unei zone de război în care activează unităţi ale Armatei Române, este transcrierea unei donaţii generoase a prietenului Theophyle. Vă invit să vă delectaţi cu mult mai multe din incitantele sale articole pe Politeía Doctrinară şi blogul său pe teme istorice.

Monolog despre Servicii Secrete
Numai neinitiaţii, inocenţii sau proştii, mai cred că seviciile secrete ale unei ţări redau prin ceva orânduirea socială a ţării pe care o servesc. Dacă cineva crede că CIA-ul este reprezentantul demn al unei democraţii desăvârşite, sau FSB-ul este reprezentantul unei pseudo-democraţii şi PIA (Pakistan's Intelligence Agency) este un serviciu aservit unei dicaturi de un fel sau altul, greşeşte amarnic. Asta ca sa nu vorbim de alte instituții democrate și umanitare cum ar fi Mossad-ul, MI6, și DGSE-ul Francez. Sunt puține rele mai necesare și mai toxice decât serviciile secrete. Capabilitatea lor de a rezolva problemele unei ţări este mult mai limitată faţă de gravele greșeli pe care le produc. Greșeli care uneori provoacă războaie sângeroase, și care nu aduc nimic decât pierderi imense în oameni și bani.

În puține regiuni din lume se poate vorbi de toxicitatea acestor instituții, ca regiunea Afgană. Insurgenţa Afgană este rodul monstruos al unei situaţii scăpate de sub control. Intervenția Sovietică în Afganistan a fost "focosul" care a condus la finalul războiului rece și începutul terorismului "cald". Data începuturilor globalizării terorismului coincide cu data pactului făcut de CIA cu PIA pentru susținerea insurgenţei pashtune. Acest pact și răspunsul pe care KGB-ul a fost nevoit să-l dea pot fi considerate începutul războiului Afgan, care este deja la sfârșitul celui de-al treilea deceniu ('80+'90+'00). Am împrumutat o hartă de la Stratfor (sper ca ei să nu se supere, le fac publicitate), pentru a sesiza câteva elemente despre care vom discuta.

Aceste drumuri pot fi folosite pentru o o sumedenie de lucruri, niciunul însă pentru migrația porumbeilor păcii și a frăției dintre popoare.
Amenințările imediate sunt în primul rând ţările musulmane din sudul Rusiei, tot imediate sunt amenințările înspre Iranul Shiit și India Hindusă. Amenințările mediane sunt pentru Turcia și prin Turcia spre Balcani și Europa. Amenințările globale (mai îndepărtate) sunt definite de cele două provocări despre care am mai vorbit, droguri și proaspeții absolvenți ai academiilor Islamice care propovăduiesc Pax Islamica. Aceleași academii care au fost finanțate la începuturile lor de sfinții apostoli ai serviciilor secrete Roșii, Albastre, Verzi sau Galbene. Dacă culorile vă fac probleme puteți să aflați semnificația lor în orice enciclopedie. :)

Afganistan: Câmpul lui Marte (I)
Afganistan: Câmpul lui Marte (II)
Afganistan: Câmpul lui Marte (III)

Notă: Acest mini-serial, ce încearcă să desluşească misterele unei zone de război în care activează unităţi ale Armatei Române, este transcrierea unei donaţii generoase a prietenului Theophyle. Vă invit să vă delectaţi cu mult mai multe din incitantele sale articole pe Politeía Doctrinară şi blogul său pe teme istorice.

Analiza Intereselor Geopolitice în Afganistan
Din punct de vedere American, Afganistanul nu este o provocare tactică, adică nu există o primejdie imediată la adresa Statelor Unite. Episodul 9-11, a fost singular. O altă surpriză de acest fel din aceeaşi regiune este foarte puţin probabilă. Terorismul Islamic din această regiune s-a adaptat la situaţia existentă pe plan local şi internaţional. În Afganistanul de astăzi sunt prezente numai bazele la nivelul de indoctrinare, antrenament, într-o parte, şi de hartuire şi paralizare a unor forţe occidentale importante care au fost dislocate pe teren, în alta. Adică metaforic vorbind, aduceţi voi aici cât mai mulţi soldaţi, cu multe "zorzonele" militare ca să putem noi lucra în linişte la voi acasă.

Bazele de recrutare, şi de acţiune se află de mult în Balcani, Africa de Nord (Maghreb), Anglia, Franţa şi Canada. Islamismul a dezvoltat o doctrină clasică de "etajare" logistică şi combatantă, bazându-se pe o structura dualistă. Prima structură, cea politică, ideologică şi religioasă – care este din nefericire acceptată de democraţiile occidentale fiind considerată legitimă, şi a doua structura, cea subterană, alimentată financiar şi politic de prima, care în opiniile occidentale este nocivă, periculoasă şi ilegală dar care este ascunsă şi mascată de legitimitatea acordata de structura legala.

Trebuie să amintesc cititorului avizat, că au existat suficiente cazuri în istoria recentă a umanităţii în care deficienţele legale ale democraţiei au provocat mari catastrofe, fiind exploatate de forţe anti-democratice. Aşadar lupta în Afganistan NU este de fapt o luptă împotriva terorismului, ci o luptă care are la bază alte interese, majoritatea poziţionate în zona resurselor şi a echilibrelor dintre EST-VEST-NORD-SUD. La ce ma refer:

(1.) Zona EST-VEST, este zona în care două puteri nucleare se află într-un conflict care a generat deja două războaie, încă convenţionale (Pakistan-India). Acest conflict a creat prima radicalizare Islamică începând din 1949 şi până în prezent. Islamul radical nu se află numai în Iran, el se află, în primul rând, în Pakistan.
(2.) Zona NORD-SUD, este zona în care Afganistanul foloseşte drept zonă tampon dintre resursele energetice din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Cine "stăpâneşte" zona poate asigura un paralelism şi o separare a surselor energetice, pe parcursul lor EST-VEST. Sau, din contră, o cartelizare a lor în mâna unei singure puteri.
(3.) Acelaşi Afganistan este, încă o dată, zona de tampon între Islamul radical propagat de Iran şi cel incipient din statele foste sovietice din Asia Centrală şi de Sud. O cădere a Afganistanului sub influenţa Iraniană ar facilita cartelizarea Islamică a celor doua zone geografice şi implicit al resurselor energetice din cele două zone.
(4.) Interesele Rusiei. De două feluri, cele defensive, constau în păstrarea hegemoniei în fostele republici sovietice, şi apărarea lor de influenţe islamice radicale. Cele ofensive, sunt constituite de visul Rusiei Imperiale care stăpâneşte Orientul Mijlociu. Vis vechi de cel puţin 200 de ani.

Afganistan: Câmpul lui Marte (I)
Afganistan: Câmpul lui Marte (II)
Afganistan: Câmpul lui Marte (IV)

Notă: Acest mini-serial, ce încearcă să desluşească misterele unei zone de război în care activează unităţi ale Armatei Române, este transcrierea unei donaţii generoase a prietenului Theophyle. Vă invit să vă delectaţi cu mult mai multe din incitantele sale articole pe Politeía Doctrinară şi blogul său pe teme istorice.

Populaţie
Populaţia Afganistanului este atât de etrogenă, încât nu se poate vorbi cu adevărat despre un popor Afgan în sensul clasic al cuvântului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi, probabil că cel mai nimerit termen ar fi Confederaţie etnică bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth).

Problematică
Afganistanul prezintă două probleme majore pentru lumea occidentală. Prima şi cea mai actuală (aproximativ de la începutul anilor 80) este insurgenţa islamistă, reprezentată prin alianţa între Talibani Afgani şi Islamişti Suniţi-Wahabiţi de sorginte a Fraţilor Musulmani care au generat Al-Qaida. A doua problemă, mult mai veche, este producţia de Opium + derivate (Heroina şi crackul).
Pentru a avea o reprezentare grafică a problemei secunde, adică producţia de opium şi derivate, hai să privim împreună harta de mai jos.

Dacă privim cu atenţie putem sesiza trei lucruri importante pentru analiza noastra geopolitică. [1] majoritatea regiunilor de cultivare extremă a opiumului, [2] insurgenţa majoră a Talibanilor şi [3] teritoriul Pakistanez sunt toate identice, adică, din punct de vedere geografic, totul se petrece pe aceeaşi “scenă geo-politică”.

Actorii Geo-Politici
Actorii Principali: Afganistan, SUA, NATO, Coaliţia Talibană, SUA, NATO, al-Qaida, Pakistanul, Arabia Saudită
Actorii Secundari Regionali: India, Rusia, Iran, Irak, Fostele republici Sovietice-Musulmane
Actorii Secundari Medieni: Turcia, Israel, Egipt, Ţările Balcanice, Siria-Libanul, China.
Patroni: SUA, Pakistanul şi Rusia.
Înainte de intra în explicaţii, de ce enumeraţii de mai sus au rolurile pe care eu le atribuiesc, doresc cu umilinţă să spulber câteva idei care sunt profund înrădăcinate în minţile mai mult sau mai puţin seci ale unor, ziarişti, analişti, politicieni de mai mică sau mai mare anvergură. În primul rând cei străini, pentru că Românaşii noştri sunt nevinovaţi ca pruncii şi Afganistan pare la fel de real ca Atlantida.

(1.) Afganistanul nu este o ameninţare serioasă pentru SUA, şi nici al-Qaida. Nici măcar drogurile nu sunt o problemă, pentru că piaţa Americana este, de facto, o piaţă capturată de "băieţii" din Sud-America.
(2.) Dezordinea şi luptele necontenite în Afganistan sunt un interes naţional al Pakistanului, care este pe departe cel mai interesat de perpetuarea acestui conflict.
(3.) Pentru Pakistan războiul Afgan, este o sursă principală de venituri, influenţa politică şi bunăvoinţă "Americană"
(4.) Acelaşi interes îl au şi Saudiţii care-şi doresc "băieţii" întorşi acasă ca pe un cui în cap. Mai bine să se lupte în munţii Afganistanului decât pe străzile Riadului.
(5.) Diferit de Orientul Mijlociu (Israel-Palestina) în care, personal eu nu văd o rezolvare rezonabilă şi coerentă în generaţia noastră, conflictul Afgan poate fi rezolvat foarte uşor.

Înainte de a termina episodul vă sugerez o reflecţie (în cazul că articolul a fost interesant). Priviţi la harta din perspectiva Rusiei, şi dacă doriţi povestiţi-mi şi mie ce vedeţi.

Afganistan: Câmpul lui Marte (I)
Afganistan: Câmpul lui Marte (III)
Afganistan: Câmpul lui Marte (IV)

Notă: Acest mini-serial, ce încearcă să desluşească misterele unei zone de război în care activează unităţi ale Armatei Române, este transcrierea unei donaţii generoase a prietenului Theophyle. Vă invit să vă delectaţi cu mult mai multe din incitantele sale articole pe Politeía Doctrinară şi blogul său pe teme istorice.

Istoric
Afganistanul este o ţară din Asia centrală. Se învecinează cu Iranul la vest, Pakistanul la sud şi la est, Turkmenistanul, Uzbekistanul şi Tadjikistanul la nord, şi cu China în estul extrem. Aici sunt cea mai mare parte din Munţii Hindukush. Este una dintre cele mai sărace ţări ale lumii.

Afganistan înseamnă (cuvânt cu cuvânt) ţara afganilor şi s-a întemeiat la începutul secolului 19. Englezii au introdus primii denumirea ţară afgană, transformându-se mai târziu în Afganistan, denumire preluată şi de afgani. Cuvântul afgan nu se înţelege în sensul de cetăţean al Afganistanului, ci se referă îndeosebi la poporul paştunilor (fiind denumiţi afgani numai în Persia şi India).

Numele Afganistan a fost folosit pentru prima oară în 1801 în tratatul de pace dintre Anglia şi Persia referitor la regiunile în care trăiau paştunii. O denumire foarte veche a regiunii unde astăzi se află Afganistan este Kabulistan. Până acum 2.000 de ani existau regi în Ghazna denumiţi Kabulschahi (regii din Kabul). Poetul Firdausi de la curtea sultanului Mahmod din Ghazna a scris acum
1.000 de ani foarte multe despre Kabulistan (denumit şi Zabulistan). Numele istoric cel mai cunoscut pentru această regiune este Khorasan.

În antichitate şi evul mediu, teritoriul Afganistanului a fost stăpânit succesiv de perşi, greci, parţi, sasanizi, arabi, mongoli, etc. Constituit în 1747 sub conducerea lui Ahmad Şah Durrani, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 şi 1878-1880). După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independenţa Afganistanului, proclamată la 28 februarie 1919. În perioada 1919-1929 au fost înfăptuite o serie de reforme din iniţiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan îşi menţine neutralitatea declarată în 1939. La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Şah (1933-1973) este înlăturat, monarhia este abolită, iar Afganistanul se proclamă republică. La 27 aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniştii), divizat în două facţiuni aflate în conflict. În ultimele zile ale anului 1979, U.R.S.S. invadează Afganistanul; preşedintele Hafiz Ullah Amin este ucis, iar puterea este încredinţată lui Babrak Karmal. Invazia declanşează un lung şi sângeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape şase milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan şi Iran. La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah; guvernul sovietic, apreciind ca o greşeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 aprilie 1988 un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan, operaţiune încheiată la 15 februarie 1989. Forţele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 februarie 1989), care continuă lupta. Najibullah încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eşuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil. În urma presiunilor interne şi externe preşedintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 aprilie 1992), punându-se astfel capăt regimului comunist din Afganistan. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenţei (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar şi Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărât (24 aprilie 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea ţării până la alegerile legislative. Neînţelegerile dintre cele două grupări s-au amplificat, însă, provocând numeroase victime şi distrugeri materiale.

Afganistan: Câmpul lui Marte (II)
Afganistan: Câmpul lui Marte (III)
Afganistan: Câmpul lui Marte (IV)

Conform unui sondaj de opinie, comandat de trei trusturi media - BBC (Marea Britanie), ABC News (Statele Unite) şi ARD (Germania), dat publicităţii ieri seară, afganii privesc spre viitor cu mult mai multă încredere decât acum un an şi sprijină prezenţa trupelor americane pe teritoriul ţării.

Aproximativ 70 la sută dintre intervievaţi consideră că ţara "se află pe drumul cel bun", în comparaţie cu doar 40 de procente anul trecut, acesta fiind cel mai mare scor înregistrat din 2005 încoace.

68 la sută dintre repondenţi aprobă prezenţa trupelor americane în Afganistan şi un procent ceva mai mic, 62 la sută, aprobă prezenţa trupelor celorlalte naţiuni participante.

În ciuda alegaţiilor talibanilor că ei reprezină voinţa poporului, 69 la sută dintre afgani spun că aceştia sunt cea mai mare ameninţare la adresa evoluţiei ţării în viitor.

Conform Ministrului de Externe britanic, David Miliband, rezultatele sondajului sunt semnificative şi impresionante iar "poporul afgan nu doreşte revenirea la guvernarea abuzivă din trecut".

Cu toate acestea 43 la sută dintre afgani s-au exprimat în favoarea unui stat islamic în timp ce doar 32 la sută dintre aceştia ar prefera calea democratizării totale.

Acest sondaj a relevat şi un sprijin acordat de 72 la sută dintre cei intervievaţi pentru actualul Preşedinte, Hamid Karzai, repondenţii opinând că activitatea acestuia este bună şi foarte bună deşi doar 39 la sută cred că realegerea sa de anul trecut a fost obţinută pe căi legale iar 59 la sută susţin că alegerile au fost fraudate.

Optimismul crescut, evidenţiat de acest sondaj pare a avea la bază creşterea nivelului de trai, 55 la sută declarând că locuiesc în zone electrificate, spre deosebire de doar 19 la sută în 2009, iar un procent de 41 la sută din populaţie crede că oportunităţile de angajare sunt bune şi foarte bune.

Totuşi, în provinciile unde prezenţa talibanilor este semnificativă, cum ar fi Helmand, doar jumătate din localnici consideră că ţara merge în direcţia potrivită şi aproximativ o treime sunt convinşi că forţele talibanilor vor câştiga, în cele din urmă, confruntarea cu trupele internaţionale şi cele guvernamentale, spre deosebire de doar 10 la sută care au aceeaşi părere ăn celelalte provincii.

Rezultatele acestui sondaj, efectuat de un institut afgan de sondare a opiniei publice ce a intervievat în luna Decembrie un număr de 1.534 de persoane din toate cele 34 de provincii, par surprinzătoare, în condiţiile în care 2009 a fost cel mai sângeros an din istoria invaziei trupelor internaţionale, începută în 2001 sub conducerea Statelor Unite.

Miercuri 07/01/2010 dronele americane au efectuat un nou raid ucigător în regiunea Waziristan din nordul Pakistanului. Conform rapoartelor neoficiale cel puţin 15 persoane au fost ucise, 12 dintre aceştia fiind militanţi Al-Qaeda.

Atacul s-a desfăşurat în două etape distincte, în prima fază fiind ucise şapte persoane în interiorul presupusei tabere de antrenament a talibanilor aflată în zona Sanazala din apropierea graniţei cu Afganistanul.

Restul victimelor a fost înregistrat câteva ore mai târziu când un al doilea atac a luat prin surprindere supravieţuitorii ce începuseră să caute trupurile celor ucişi mai devreme.

Un număr important de talibani şi membri Al-Qaeda şi-au găsit adăpost în nord-vestul Pakistanului după ce forţele americane au doborât guvernul taliban în 2001.
Aceste zone de refugiu au fost transformate încă de atunci în adevărate centre de comandă pentru insurgenţii din Afganistan şi Pakistan. Atât Statele Unite cât şi noul guvern afgan au înterprins numeroase demersuri pe lângă oficialităţile pakistaneze pentru a determina închiderea acestor centre de refugiu. Aparent frustraţi de incapacitatea Pakistanului de a rezolva problema şi dornici să asigure cât mai repede stabilitatea în Afganistan americanii au decis să se ocupe ei înşişi de aceste refugii.

Folosindu-se de aparate de zbor fără pilot (drone), Statele Unite au executat în 2009 un număr de 51 de atacuri cu rachete în regiunile de graniţă ale Pakistanului ucigând 460 de persoane, în majoritate militanţi sau simpatizanţi ai insurgenţilor. În 2008 s-au înregistrat un număr de 32 de atacuri soldate cu aproximativ 240 de morţi. Cele mai multe dintre aceste atacuri, în special în ultimele luni, s-au concentrat în Waziristanul de Nord unde sunt concentrate câteva puncte de rezistenţă ale talibanilor afgani.

Există voci care susţin că dronele sunt lansate şi controlate de undeva din interiorul Pakistanului însă autorităţile pakistaneze neagă aceste afirmaţii şi susţin că nu au autorizat niciodată aceste atacuri. Mai mult, anumiţi reprezentanţi ai guvernului pakistanez au ieşit la rampă cu declaraţii prin care atrag atenţia că Statele Unite la violează suveranitatea şi îşi exprimă îngrijorarea că aceste atacuri le subminează eforturile de anihilare a militanţilor talibani. Ei susţin că pentru a evita inflamarea opiniei publice, ceea ce ar duce la îngroşarea rândurilor insurgenţilor, americanii ar trebui să le furnizeze un anumit număr de UAV-uri pe care să le utilizeze ei înşişi.

Declaraţiile oficiale venite dinspre Statele Unite conturează o cu totul altă situaţie. Potrivit americanilor atacurile cu rachete sunt efectuate în baza unui acord cu guvernul de la Islamabad care conţine şi o clauză ce le permite pakistanezilor să condamne aceste acţiuni atunci când fac declaraţii oficiale în public.

Din 2008 încoace, cel puţin conform datelor oficiale, atacurile cu drone au avut rezultate foarte bune fiind înregistrate, nu însă şi confirmate în totalitate, decesele unor lideri importanţi ai insurgenţilor, după cum urmează:

28 Ianuarie 2008 - Abu Laith al-Libi, membru marcant Al-Qaeda.
28 Iulie 2008 - Abu Khabab al-Masri, expert în arme chimice şi bacteriologice Al-Qaeda.
22 Noiembrie 2008 - Rashid Rauf, cetăţean britanic, organizator al complotului din 2006 ce urmărea distrugerea în aer, deasupra Atlanticului, a unor aeronave de linie.
1 Ianuarie 2009 - Usama al-Kini, lider operaţional Al-Qaeda.
5 August 2009 - Baitullah Mehsud, lider taliban de origine pakistaneză.
27 August 2009 - Tahir Yuldashev, lider taliban de origine uzbekă, agent de legătură Al-Qaeda.
14 Septembrie 2009 - Najmiddin Kamolitdinovic Jalolov, decanul de vârstă al talibanilor de origine uzbekă.
11 Decembrie 2009 - Saleh al-Somali, unul din principalii autori ai planurilor de operaţiuni Al-Qaeda.