La rece
Represiunile la care s-au aşteptat majoritatea observatorilor după căderea Biafrei n-au mai avut loc, în mare parte datorită presiunilor exercitate de guvernele Statelor Unite şi Marii Britanii care i-au obligat pe oficialii nigerieni să pună capăt cu rapiditate ostilităţilor - pe fondul temerilor că revolta biafranilor s-ar putea reedita în cazul în care guvernul Gowon ar continua genocidul. Pe cale de consecinţă comunitatea internaţională, oarecum jenată de poziţia adoptată pe parcursul războiului, a putut să "ascundă sub preş" cu rapiditate istoria conflictului şi atrocităţile aferente.
Din punct de vedere tactic biafranii au pierdut războiul la 27 Septembrie 1967, dată la care capitala Enugu a căzut şi au fost nevoiţi să cedeze iniţiativa şi să adopte poziţii defensive. Din punct de vedere strategic războiul a fost pierdut odată cu căderea oraşului Port Harcourt în mâinile nigerienilor.
Fără un port la ocean adecvat traficului de mare tonaj şi privat de accesul la resursele petroliere, cu întreaga suprafaţă a terenului agricol ocupată de inamic şi cu populaţia concentrată haotic într-un spaţiu minuscul - situaţie ideală pentru apariţia molimelor şi a înfometării - astfel a ales Ojukwu să continue lupta iar întrebarea ce persista cu obstinaţie pe buzele observatorilor era "De ce, dacă nu are nici o şansă, de ce?". Răspunsul la această întrebare este destul de uşor de dat pentru cei care s-au aplecat cu mai multă atenţie asupra studiului fenomenului: între nesiguranţa unui viitor la cheremul unui inamic necruţător şi certitudinea unui viitor - fie acesta şi mortal - în compania apropiaţilor, un om normal tinde, cu precădere, către cea de-a doua variantă.
Nici după atâta amar de vreme nu există date exacte asupra proporţiilor genocidului însă la acea dată diferite surse au avansat cifre ce oscilează între 2.000.000 şi 5.000.000 de biafrani decedaţi ca urmare a bolilor, înfometării şi operaţiunilor militare directe. Deşi nu au existat represalii după încheierea conflictului populaţia Igbo continuă să fie oprimată în Nigeria. Mulţi dintre aceştia, bazându-se pe abilităţi intelectuale superioare, au decis să-şi continue viaţa în Marea Britanie, Canada sau Statele Unite.
Teritoriul de la vestul râului Niger poartă încă urmele celor doi ani şi jumătate de război şi nimeni nu ştie dacă acesta va mai fi vreodată recuperat în întregime. Întreaga Nigerie este încă în suferinţă de pe urma dictaturii militare şi a corupţiei generate de aceasta.
Statele Unite nu au admis vreodată că ar fi greşit abordarea în cursul evenimentelor din Biafra (1967-1970), lucru care nu stârneşte mirare din moment ce nici măcar în zilele noastre executivul american nu are un set de politici coerente în Africa.
Ojukwu a revenit din exil în 1980 şi a fost primit cu ovaţiile a peste un milion de oameni prezenţi la aeroportul Owerri pentru a-l întâmpina. În prezent trăieşte liniştit în localitatea Nnewe din estul Nigeriei (din Decembrie 2010 se află internat într-un spital din Londra unde şi îşi revine dintr-un atac cerebral).
Gowon, după ce a cochetat un timp extrem de scurt cu democraţia, s-a adâncit şi mai mult într-o dictatură militară haotică şi a fost îndepărtat de la putere în 1975, în urma unei lovituri de stat. În prezent duce un trai îndestulat în oraşul Lagos. Nu a fost niciodată tras la răspundere pentru genocidul biafran.
Generalul Murtala Mohammed nu a dat niciodată socoteală pentru crimele împotriva umanităţii comise în cursul genocidului din Biafra mai mult chiar, aeroportul din Lagos îi poartă numele. Este beneficiarul loviturii de stat din 1975 care l-a răsturnat pe Gowon însă "domnia" sa a fost scurtă, a durat doar până la tentativa de puci din 1976 când limuzina cu care se deplasa a căzut într-o ambuscadă.
Nici generalii Adekunle şi Obasanjo (arhitecţii genocidului prin înfometare în Biafra) nu au fost traşi la răspundere pentru crimele comise. Adekunle a fost pensionat forţat în 1974 şi, ca orice pensionar de treabă, s-a apucat să-şi scrie memoriile. Obasanjo, după două mandate consecutive la preşedinţia Nigeriei, a fost numit de curând, de către Secretarul General al Naţiunilor Unite -
Ban Ki-moon -, Trimis Special al Naţiunilor Unite în Republica Democratică Congo.
Conflictul biafran, deşi estompat şi poate necunoscut încă de cei mai tineri va rămâne însă - spre dezamăgirea celor ce l-ar dori şters cu buretele din analele istorice - în conştiinţa publică graţie cărţii dedicate de
Frederick Forsyth acestui conflict: "
The Biafra Story".
